Voi scrie acest post fara sa plang. Fara sa-mi stric seara si fara sa ma mai gandesc la asta apoi, la fel cum am facut cu toate cuvintele dureroase pe care nu le recitesc niciodata, ca nu-s inca destul de puternica si nu vreau sa cad. Voi scrie o fila de jurnal care va ramane atat, o fila de jurnal, menita sa ma elibereze, sa ma impace cu mine, cu negarea constanta din mine, cu durerile pe care le-am acoperit cu-atatea zambete. Dupa ce scriu, dupa ce postez si fac public in anonimatul sub care ma ascund inarmata pana-n dinti, dupa ce inchid laptopul si raman cu linistea dureroasa din casa, cu linistea infernala din mine, n-o sa ma asez pe pat ca si cum timpul s-ar fi comprimat si am ramas blocata intr-o secunda fada, lipsita de continut. Nu vars nicio lacrima, promit. Nu inghit in sec si nu ma mai gandesc niciodata la asta. Pur si simplu…las sa treaca… . Si nu-mi voi mai aminti niciodata ce a fost inainte sa se faca seara.
Eu inca te iubesc. Nu vreau sa fiu cu tine, stiu ca nu sunt in siguranta langa tine, nu-s in siguranta fata de mine. Mi-as face rau. Nu te mai doresc, fiindca nu te-am mai lasat sa ma atingi. Mi-e teama sa te vad, mi-e teama sa-ti vorbesc fiindca stiu ca-mi vei raspunde ca si cum nu s-a intamplat nimic si…intr-adevar nu s-a intamplat nimic, nimicul din sufletele noastre…nimicite de noi insine. Te iubesc si stiu ca ma iubesti. Stiu ca astepti in fiecare zi un mail, un mesaj, ceva. Stii ce? Si eu astept. Dar sper, totusi, undeva in mine, sa nu-mi trimiti. Nu-mi trimite, chiar daca deschid in fiecare zi laptopul arzand ca si cum ar fi acolo, in inbox si ma asteapta, ca si cum tu ma astepti. Nu stiu daca sper constinet sau inconstient. Mi-e frica. Mi-e rusine. Mi-e un sentiment care nu ma lasa sa scap de tine si sa te uit. Mi-e dor de tine!
NU! Stop, stop, stop. Am spus ca nu plang, am mintit; ma mint de 10 minute stergandu-mi fiecare lacrima din coltul ochiului. sa nu alunece pe obraz, sa nu materializez plansul in esenta lui. Desi stiu atat de bine sa plang si fara lacrimi… Stiu atat de bine sa plang si-n timp ce rad, si in timp ce fac dragoste cu tine!
Am fost doi copii atat de indragostiti! Iubeam totul la tine si renuntasem la orice. La mine si la visele mele, sa fiu langa tine, sa traiesc pentru tine si prin tine. Te-as fi servit, admirat, iubit in fiecare zi si as fi murit Eu, pentru tine! Fiindca sacrificiile pe care vroiam sa le fac m-ar fi anulat ca om, ar fi anulat tot ce-am construit, ar fi ucis in fasa un inceput, un avant pe care de atatia ani ma chinui sa mi-l iau. Mi-ar fi taiat aripile. Mi le-as fi taiat singura, pentru tine. Sa te iubesc. Sa fiu demna de-a te iubi, sa nu impart din esenta mea cu nimeni, chiar daca tu n-ai stiut si nu vei sti niciodata ce zace in mine. Mi-as fi inchis orice gand, orice vis, le-as fi pus lacat si le-as fi incuiat pe vecie, doar sa am certitudinea ca sunt cu tine! Ca suntem impreuna asa cum visam, cum ne doream!
Te iubesc. Si ma doare tot ce mi-ai facut. As vrea sa stii ca ma doare, as vrea sa simti. La fel de mult ma doare si ce ti-am facut eu, si as vrea sa stii si asta. As vrea sa ma impac, sa-mi impac sufletul, sa ne impacam cu noi si sa ma strangi in brate, sa pot plange pe umarul tau iar tu sa ma mangai si sa ma ierti ca nu te-am iertat la timp. Stiu ca ma iubesti si suntem prosti amandoi! Nu indraznim sau nu avem maturitatea sa ne spunem nimic! Suntem suficient de prosti sa putem vorbi despre vreme si despre restaurantele in voga, dar nu avem curajul sa stam fata in fata si sa ne spunem cat ne iubim de fapt!
Ma doare ca n-ai sa stii niciodata tot ce as vrea acum sa stii!
Fiindca s-au intamplat atatea, fiindca in noaptea aceea cand mi-ai facut rau s-au revoltat oameni si monstri si s-au dezlantuit puteri menite sa ne tina cat mai departe unul de celalt. Si nu au reusit. Si noi tot ne-am iubit. Si tot m-ai strans in brate si am facut dragoste dupa ziua aceea fatidica in care ai fi crezut ca nu ne vom mai privi vreodata. Unii oameni inca mai cred asta…unii oameni sunt parintii nostri, prietenii nostri, oameni care nu vor accepta niciodata sa ne mai vada impreuna. Oameni care ar sari sa-ti ia gatul daca te-ar vedea apropiindu-te de mine, fara sa stie cat te iubesc. Fara sa stie cat ma iubesti.
Mi-am taiat aripile pentru tine, apoi a trebuit sa mi le cos la loc, singura, sa zbor ciuntita de durerea sentimentelor care nu ma lasau nici sa plec dar nici sa stau. Si n-am plecat. Am stat si am indurat fiecare zambet chinuindu-ma mai rau decat in streang, mai rau decat sub ghilotina. Am acceptat fiecare clipa anxioasa, fiecare noapte, fiecare zi, saptamana, fiecare luna. Le-am trait, le-am supravietuit, ti-am supravietuit. Iar acum vreau sa te iert, sa ma ierti. Si sa stii cat te iubesc, fiindca eu stiu deja cat ma iubesti tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu