Din ce-i facuta privirea aceea trista care strabate atat de neasteptat niste ochi de veverita?

E pur si simplu greu sa te trezesti intr-o zi si sa realizezi ca totul s-a schimbat. Aparent totul merge bine, ca ziua de ieri, dar ceva nu e in regula. Probabil te-ai maturizat, sau probabil s-au maturizat cei din jurul tau si simti ca locul tau nu e aici. Poate esti indragostit si poate esti ranit. De ce? Sunt mii si mii de intrebari ce-mi trec prin minte in acest moment, mii si mii de lucruri ce mi se aduna in suflet, incercand sa iasa. Eu incep sa plang, si nimic. Plang, dar pana cand? Plang, pana ce ziua de ieri va reveni, plang ca sa imi exprim durerea, dar pentru ce? Sunt singura in camera si ranile se aduna tot mai adanci, tot mai ambigue. Nu stiu de ce plang... Sunt indragostita, stiu. Dar nu sunt indragostita de persoana cu care sunt, sunt indragostita de persoana cu care eram , care s-a schimbat, care se joaca cu sufletul meu fara sa isi dea macar seama. Cand intalnim pe cineva, ne gandim ca am intalnit persoana potrivita. Asta e doar o aparenta inselatoare si cu cat iubesti mai mult persoana aceea perfecta, cu atat suferi mai mult. Oamenii se schimba, si nimeni nu mai e ca la inceputul unei relatii, atenti la orice mic defect, atenti la cea mai mica greseala, ca sa nu o dea in bara. Timpul trece prea repede, si realizezi ca cel de langa tine nu e cum ar fi trebuit sa fie, te simti inselat, te simti batjocorit, mai ales daca greselile sunt majore. Adesea nu ne dam seama de greselile pe care le facem si iertam cu usurinta greselile celor din jur, crezand ca, la randul nostru, vom fi iertati mai tarziu, cand meritam cu adevarat. Dar ce-ar fi daca nu am mai ierta? Ce-ar fi daca am spune "uita de tot" si ne-am intoarce cu spatele si pur si simplu am pleca? Unii pot face asta. Eu de ce nu pot? Iubesc un vis, ceva ireal, care aparent era perfect. Acum imi apar in minte mii si mii de greseli si mii si mii de suferinte pe care le-am indurat din cauza celui care ar trebui sa imi fie aproape si care ar trebui sa ma ocroteasca. Vreau ca totul sa se schimbe, vreau ca acest an de liceu sa treaca mai usor, vreau ca in acest an sa nu fi intalnit acea persoana care mi-a tradat increderea, care mereu isi cere iertare, si care apoi ma surprinde facand o greseala mai mare decat cea anterioara. Simt ca ma prabusesc si nu mai vreau sa traiesc, si zilnic imi adun puterile si spun "te-am iertat", ca a doua zi sa o iau iar de la capat cu emotiile si amintirile. Ma invart in cerc si vreau sa ies. Abia astept ziua in care voi putea scrie pe blog spunand fericita "totul s-a terminat:)".
Voi astepta in continuare...

Ataaaaaaat!

Cand am nevoie de tine, nu esti acolo pentru mine. Ar fi cazul sa te dau jos de pe tron.

Urasc ....

Te-am iubit, ma! Ceva timp. Nici nu mai stiu cate luni sunt. Sau stiu, dar mi-e frica sa le stiu numarul exact. Nu e timp pierdut, ci din contra. Tu cat m-ai iubit? Cred ca mai putin.

Mi-a placut sa fiu cu tine, langa tine, pe tine, sub tine, dar mai ales in tine, in inima si mintea ta. Mi-a placut sa ma trezesc langa tine. Mi-a placut cand ai venit sa ma iei de la scoala, fara sa te rog macar.Mi-a placut prima tigara fumata impreuna. Mi-a placut primul sarut pe care mi l-ai furat. Mi-a placut sa stiu ca iti dau fiori cand te sarut pe gat. Mi-a placut prima noapte impreuna, dar si ultima. Mi-a placut sa te vad fericit in bratele mele.

Urasc sa stiu ca prietenii tai iti baga in cap chestii urate despre mine. Urasc sa te vad fericit fara mine. Urasc sa ma critici. Urasc sa te vad inconjurat de fete. Urasc ca a trebuit sa am eu mereu initiativa. Urasc sa plang cand ma uit la pozele cu noi. Urasc faptul ca nu pot sa rup pozele. Urasc diminetile in care nu imi mai dai sms cu "Neata, iubita mea!". Urasc noptile cand ajung devreme acasa, nu mai esti tu sa ma duci acasa la 4 dimineata. Urasc sa te stiu cu alta. Urasc sa stiu ca nu ma mai iubesti.

Adio!

E felul meu de a trece peste, de a merge mai departe, de a lasa in urma. S-a terminat, s-a dus, nu mai e, nu se mai poate, nu mai trebuie. Gata! Si stii ca ma doare, dar stii ca sunt puternica. Si stii ca sunt puternica, dar stii ca cedez usor. Si stii ca cedez usor, dar stii ca imi revin repede.

Da, doare. Inca doare. Ieri nu durea, nu simteam nimic in afara de indiferenta. Azi ma doare. Maine nu va mai durea. Iti promit ca va fi altfel de maine. Ziua de azi trebuie uitata, nu e una tocmai buna pentru mine, pentru tine e. Ti-am promis ca plec. Am plecat. Si nu m-am intors. Tu te-ai intors. Si numai tu stii de ce.

Ma asteapta, dar nu ma duc. Nu mai am puterea sa ma prefac. Vreau doar sa nu ma mai doara. Stii ca imi va trece. Dar vreau sa ma lasi. Si vreau sa-mi spui adevarul. Zici ca tii la mine? Atunci fii sincer. Stii ca mi-a placut culoarea verde. Asociaz-o cu "a-mi spune verde in fata".
Nu ai tupeu?
Nu esti barbat.
Adio!

Mereu ...de ce?!

Acum cateva zile devenisem melancolica si ma uitam pe poze. Urasc sa fac asta. Pe zi ce trece realizez ca m-am schimbat. Mult prea mult. Enorm de mult. Nu mai sunt fata ce-am fost odata si n-o sa mai fiu. Stiu motivul, stiu de ce, stiu tot. Un singur lucru a ramas neschimbat. O manie a mea. Si anume sa intreb mereu "De ce?". Nu am scapat de ea si nu stiu daca voi scapa vreodata. E ca un bumerang.

Totusi, de ce nu am fost atenta?

Cum sa uiti?

Mi se intampla des sa mi se spuna "Vreau sa-l uit... Ca nu mai rezist sa sufar atat.". Aham, pai cred ca o sa ramai cu dorinta pentru ca asa ceva nu se poate. Nu e lege, dar asa e normal. Si logic. De vreme ce ai iubit pe cineva, ai tinut la o persoana, nu poti sa uiti acea persoana. Nu poti uita nici ce ai trait cu ea. Dar poti sa treci peste. Adica sa nu mai simti iubire sau ceva de gen pentru respectiva / respectivul, sa nu iti mai bata inima mai tare decat de obicei cand o/il vezi si mai ales sa nu existe dorinta de impacare.

Aseara vazusem un status la o prietena, care mi-a atras atentia. In loc sa imi fac tema la romana, ma holbam prin lista de Messenger. Si am citit asa "Trying to forget someone you once loved is like trying to remember someone you never met". Si are dreptate. Mie una nu mi se pare normal sa uiti (nici daca vrei) o persoana pe care ai iubit-o. Omule, la vremea aia, cand ai iubit-o, ai iubit-o pentru ca ai vrut, pentru ca asa ai simtit. Acum ce vrei sa faci? Iti contesti faptele? N-ai decat.

Prefacuti!

Nu ii suport, sunt satula de ei, i-as calca pe toti in picioare, le-as da foc, dar nu i-as omori. I-as chinui, i-as face sa sufere, sa regrete ca au venit pe lume, sa-si blesteme ziua nasterii. Nu ma intereseaza ca oamenii prefacuti se impart in categorii, ca mint ca sa nu raneasca sau ca da bine. Tot prefacut esti. Tot cinic esti. Tot mincinos esti. Tot ipocrit esti.

Cel mai tare nu ii suport pe cei care se dau raniti in fata mea, emo sau batuti de soarta, sau ghinionisti, sarmani si bla bla, pentru ca apoi sa ii vad in baruri si cluburi, cum arunca cu banii (despre care afirma ca nu ii au) si se afiseaza cu tot felul de pitipoance sau cocalari (desi spun ca NU au pe nimeni si sufera din dragoste). P-astia i-as chinui cel mai tare si apoi i-as omori.

Sper ca va simtiti. Da, voi doi. Voi doi, care ma mintiti in fata, imi cereti ajutorul, vi-l dau si apoi va doare in ... de mine. Pe voi doi v-as bate, v-as omori, v-as invia din morti ca sa va omor inca o data...

Tu! [partea a II-a]

Eram in fata calculatorului, asteptam. Nu stiu ce, dar asteptam ceva. Voiam sa se intample ceva, orice, numai sa nu mai astept degeaba. Probabil te asteptam pe tine. Sau pe "ochi albastri". Voiam sa stiu cum de ai aflat ce am facut si de ce inca te interesai de mine. Voiam sa te sun. Voiam sa te caut. Voiam sa iti dau un sms. Voiam sa iti dau un buzz. Ceva ma oprea.
Suna telefonul. Dar nu esti tu. Dezamagire. Si totusi, de ce nu apari? De ce nu ma intrebi ce am facut? De ce nu imi ceri socoteala? De ce nu te mai interesezi de mine? POC! Un bulgare in fereastra! Grozav, asta mai lipsea, cineva care are chef de glume. Sau poate doar cade de pe bloc. Ha! Ce tupeu. Inca unul! Ma duc la fereastra, ma ascund dupa draperie, ca nu cumva sa zica cineva ca spionez. O dau usor la o parte si scanez tot peisajul. Numai zapada, blocuri si copaci albi. Si o masina. Una alba. Si tu langa ea..

si ce sa vezi ...suna ceasul ...desteptarea...it's time to go back to reality...

Vanatai..invizibile!

Efectul iubirii nu consta in sfasierea totala a sufletului, a inimii. Ci doar aparitia unei dureri care intr-un final piere.

Se comporta exact ca o vanataie. Te loveste acolo unde te doare cel mai rau, ca atunci cand dormi sa nu poti sa stai pe partea preferata sau cand te asezi jos sa-ti fie aproape imposibil sa nu scremi un "au!".

Initial pare ca totul e bine, pana maine iti trece. A doua zi, surpriza. Pata mov isi face aparitia. Si doare din ce in ce mai rau, pe zi ce trece. Apoi, se transforma in verde. Inca simti ceva, parca..dar nu esti sigur. Mai tarziu, e galbena. Cu siguranta nu te mai doare, dar inca e acolo. In cele din urma, dispare incet-incet.. nu mai e nimic ce poate dovedi existenta ei.

Si maine cu siguranta te lovesti din nou de ceva..


P.S. eu sunt cea care intotdeauna are vanatai...la propriu

Zapadaaaaaaaaaa!

Meniu.
-zapada.
-zapada.
-zapada.

daca mai iti este foame,intre mese,mai ia niste zapada.:).

dush? zapada
spalat pe maini? zapada.

apa?zapada.
frigider? zapada.
stins tigari? zapada.
frecat?zapada.
promotie? zapada.
fara numar?zapada.
peste tot?zapada.
alba?zapada.
rece?zapada.
multa?zapada.
sufocare cu?zapada.
in nas?zapada.
pe sapate?zapada.
obosesti in drum spre liceu?zapada.
sunt traumatizata de ZAPADA. am avut un atac de claustrofobie azi. pfff. si am stomacul plin de ZAPADA.



zapada incepe sa ma calce pe personalitate. :)))))). pe nervi. pe PAR.

Zapada !!!!!!!!!!!!!!Panicăăăăăăăăăă!!!

Tu!

A fost greu sa te vad plecand, dar stiam ca e spre binele tau. Ah si cat urasc aceasta expresie, nu ai idee ce fel fierbe sangele in mine cand o aud. Am preferat sa te aleg pe tine in locul meu. Sunt nebuna, dar te iubesc. A trebuit sa te las sa pleci, a fost cel mai bine asa. Nu stiu pentru cine. Nu stiu multe, nu stiu de ce s-a intamplat asa, traiesc numai in nestire, decat sa aflu adevarul crud. Si mai stii ca eu mereu iti spuneam direct ce simt, ce vreau, ce imi doresc. Dar acum vreau minciuni frumoase. Crezi ca iti cer prea multe? Sau gresesc cerandu-ti ceva? Lasa ca o sa iasa soarele si pe strada mea.

dor ....de tine

Acum esti departe de mine...
Stii cat te-am iubit,iar acum te iubesc din amintiri...
Astept ziua in care o sa revii in bratele mele...
Imi lipsesti cumplit...

Am invatat..

Nu stiu cum sa incep. Sunt foarte multe de spus, iar timpul nu-mi prea permite. Incep cu "mi-e dor", continui cu "te ador" si inchei cu "te iubesc". Nu stiu cum sa incep aceasta scrisoare, pe care nu ti-o voi trimite niciodata, dar vreau sa stii ca imi lipsesti enorm acum. Dar oare ce va fi mai tarziu? Oare voi mai fi fericita vreodata? Oare voi mai rezista mult departe de tine? Nu stiu, nu cred... Tot ce stiu este ca, daca cineva m-ar pune sa aleg o persoana alaturi de care sa-mi gasesc fericirea, tu ai fi acea persoanaNu stiu cum ai reusit sa-mi furi inima; nici macar nu am observat cand mi-ai luat-o, dar acum m-am trezit fara ea. Nu vreau sa crezi ca-ti reprosez ceva. Nu. Pentru ca locul inimii mele e in inima ta, chiar daca acum esti mai departe ca niciodata. Cum as putea oare descrie in cuvinte tot ceea ce simt pentru tine acum? Nu s-au inventat inca acele cuvinte.. Dar totusi, incerc: Te iubesc cu fiecare fibra din timp, si abia astept sa te vad, sa te mangai, sa te sarut, si sa te strang in brate, chiar daca imi fac rau. Insa nu stiu daca voi mai avea vreodata aceasta sansa. Stiu ca tu nu ma iubesti, stiu ,dar te rog sa nu uiti..E singurul lucru pe care ti-l cer; pe care ti-l mai pot cere.Inchid ochii, si incerc sa-mi imaginez ca esti langa mine acum. Dar e un vis prea scump. Tu pentru mine esti un vis, iar visele se destrama; si tu, ca orice vis, te vei destrama si vei disparea usor..Dar poate ca nu mai conteaza nimic acum..poate ca nu mai conteaza nici ca eu te iubesc, si ca as face orice pentru tine.Ceea ce nu inteleg eu, este ca, de ce in viata nu poti alege iubirea, dar fara suferinta? Sau, ziua fara noapte, sau.. viata fara moarte? Nu stiu, e o lege a universului.. Orice imbratisare inseamna o singura despartire; dar nu credeam ca atat de repede..Pentru mine reprezinta foarte mult aceste randuri pentru ca pot sa spun tot ceea ce simt si cum ma simt.Am mintit. Astazi, vreau sa ma descarc aici. Sa stii ca nu mi-e deloc usor fara tine. Mi-e foarte greu. Mai greu decat mi-as fi putut imagina vreodata. Mi-am dat seama ca nu pot trai fara tine, cu toate ca, am invatat deja. Oricum, nu as fi in stare sa-ti trimit aceasta scrisoare. Nu stiu de ce, dar poate pentru ca nu vreau sa te fac sa-ti aduci aminte de mine. E o nebunie curata sa vreau si sa nu pot sa te ating ! Cred ca, daca te-as vedea acum, as muri de fericire. Cand voi avea oare sansa sa iti spun toate astea in fata? Nici sa visez nu mai indraznesc, pentru ca atunci cand visez, ma doare.. Inchid ochii din nou, si te simt alaturi, si mi-e frica de viata, de viitor, de necunoscut, pentru ca tu nu vei fi langa mine. .Lacrimile imi mangaie obrazul neincetat, si nici macar ele nu imi pot alina durerea pe care o simt. De ce viata e uneori asa nedreapta? Cu ce am gresit? Ce pacate platesc?Cum sa iti mai arat cat te iubesc de mult, fara sa folosesc cuvintele? De cate ori am incercat sa fac un pas spre fericire, am cazut.. Am cazut in abis incercand sa te caut, sa te regasesc..dar tu ai vrut sa fii de negasit....Plang acum; mi s-au impaienjenit ochii de lacrimi, dar voi continua sa scriu. Sau...mai bine inchei aici..Sa stii ca iubesc fiecare particica din tine, iar fiecare particica din mine ma doare pentru ca nu-mi esti aproape..Sa nu uiti ca tu esti tot ce mi-am dorit in viata.
Te ador.
Mii de pupici.

"Nu am incetat niciodata sa te iubesc; am invatat doar cum sa traiesc fara tine."

esti ....

Ziua in care te-am cunoscut a fost pentru mine o binecuvantare, un fel de compensatie pentru tot ce n-am avut pana atunci, un cadou oferit de viata in momentul in care nu mai speram nimic, cand ma simteam abandonata in tristete, cand simteam ca doar supraviatuiesc, cand viata se rezuma la clipe … tu ai dat dimensiune clipei, transformand-o in viata.Sunt norocoasa … iubesc … si simt afectiunea, simt dragostea ca pe un minunat cantec angelic, cu sunete dulci, frumoase, care imi picura speranta in sufletul torturat si il elibereaza. Esti centrul universului meu, esti ratiunea pentru care ma scol dimineata si incerc sa-mi fac ziua cat ma buna … esti zambetul de pe fata mea candva crispata … caci tu m-ai invatat sa zambesc chiar si atunci cand sufletul imi plange, tu mi-ai sters lacrimile si ai adus stralucire in ochii mei. Tu mi-ai dat puterea sa cred … sa cred in mine … sa cred in tine … sa cred in noi … sa cred in viata … sa cred in sparanta … sa cred in vise … M-ai invatat ca adevarata dragoste nu ne e data pur si simplu, este ceea ce am facut noi sa se intample si sunt fericita ca am putut face un lucru atat de minunat. Sunt inca uimita ca cineva a putut sa ma scoata din tristete si sa ma invete ce inseamna emotia si bucuria de a privi un nou rasarit de soare … si acel cineva esti tu … Mi-a fost teama sa cred in tine, teama ca nu am sa primesc in schimbul iubirii mele dragostea ta, teama ca voi suferi din nou, ma simteam ca o sclava a tristetii, dar tu ai reusit sa alungi asta din inima mea, sa ma eliberezi … Te iubesc mai mult, si mai mult cu fiecare zi ce trece … Te simt langa mine tot timpul, in gandul si-n inima mea … Traiesc, zambesc, visez … Visez la ziua de azi … uit trecutul, nu ma gandesc la viitor … prezentul meu esti tu … Esti in toate visele mele … in toate dorintele mele … uneori ma sperie intensitatea sentimentelor mele … intensitatea gandurilor mele … care zburand ca patalele de trandafiri in deriva … se opresc de fiecare data in palma ta… Seara ma culc cu gandul la tine … inchid ochii si visez … visez in noapte … te simt … simt parfumul tau… iti simt mangaierile … iti aud soaptele… te iubesc… te ador…Plang de dorul tau … zambesc cand te vad … ma bucur cand imi spui ca ma iubesti … simt ca m-am regasit, ca nu ma sunt un suflet pierdut… Tu esti lumina care-mi vegheaza calea … esti cea mai dulce dorinta devenita realitate … esti totul … si nimic nu te poate inlocui … nici macar o alta viata …

P.S. Trist e ca nimic din toate astea numai conteaza acum ....esti TOT ...dar e prea tarziu ..!

Trenul iubirii spulberate...

M-am trezit dimineata speriata, dintr-un vis dureros de ciudat … simteam cum ochii imi erau inca umezi, de parca tineam stranse intre pleoape lacrimile noptii. Incercam sa tin ochii inchisi si sa adun cat mai multe crampeie din visul pe care dimineata il spulbera … strangeam ochii si simteam cum inca te priveam si te imploram in tacere sa nu pleci, dar tu nici nu ma vedeai … priveai spre peronul unei gari si asteptai nerabdator sosirea trenului care te va lua de langa mine pentru totdeauna. Totul era ireal de dureros, iar tacerea ta, zambetul tau imi sfasia sufletul. Ma simteam ca si cand ar fi urmat ceva oribil si nu puteam sa fac sau pur si simplu nu doream sa fac nimic pentru a impiedica urmarea … iti zimbeam chinuindu-ma sa nu dau drumul lacrimilor ce-mi jucau in ochi, in timp ce tu imi mangaiai parul, jucandu-te cu fiecare suvita … As fi vrut sa te strang in brate, sa te rog sa ramai, dar nu puteam, te iubeam prea mult si-mi era teama ca ti-as fi facut un mare rau, ca ti-as fi omorat visele … stiam ca trebuia sa te las sa pleci … Se auzea suieratul trenului, iar sufletul meu sangera tot mai mult cu fiecare secunda ce ma apropia spre despartire, simteam cum ma abandonez neputiintei … te strangeam de mana si continuam sa zambesc fara a te privi … n-as fi supartat sa-ti privesc ochii in timp ce te departai.Trenul se oprise … si te-am vazut pentru pentru prima, tresarind in timp ce-mi cautai privirea. Mi-ai apucat amandoua mainile si m-ai sarutat apasat si iubitor, apoi m-ai strans la piept cu putere alintandu-ma dragastos si zambind de parca nimic nu s-ar fi intamplat, de parca pentru tine era doar o calatorie scurta din care te-ai fi intors inapoi … Stiam ca este o calatorie din care n-ai sa te mai intorci niciodata, stiam ca ca este ultima mangaiere, dar ma chinuiam sa-ti zambesc, caci nu vroiam sa te ranesc, nu puteam sa te ranesc, nu puteam sa te fac complice la suferinta mea. Nu puteam sa fac nimic decat sa astept clipa in care iti vei retrage mana pe care palmele mele o strangeau de parca ar fi vrut sa-ti sopteasca ca este pentru ultima oara, de parca ar fi vrut sa strnga intre ele toata caldura iubirii, toate amintirile ce nu se pot las uitate. Continuai sa-mi zambesti si sa-mi cauti privirea, in timp ce trenul suiera, vestind plecarea … Te iubeam prea mult … stiam ca voi ramane doar cu amintirea ta, stiam ca daca te-as fi retinut m-as fi detestat toata viata si-am ales sa-ti zambesc din nou … Pentru iubirea imensa gasisem puterea sa zambesc, sa imi infrang egoismul si durerea, in timp ce degetele rasfirate abea le mai atingeau pe ale tale … dar m-am trezit si ochii imi erau ica inindati de lacrimi dureroase … fara a sti daca te-ai urcat in acel tren al iubirii spulberate …

inexplicabil

Poate n-as avea nici un motiv sa fiu trista, ar trebui sa fiu zambitoare, fericita … Insa ma simt obosita dupa o jumatate de zi de ganduri amestecate, in doze mari şi necontrolate, lipsita de entuziasm şi de orice fel de putere asupra destinului. Am senzatia ca ochii-mi sunt umbriti de tristete, ca lacrimi reci abea asteapa sa se rostogoleasca pe obrajii fierbinti si nu inteleg de ce, ce se intampla cu mine. As vrea sa radiez de fericire, dar o tristete inexplicabila nu-mi da pace. Mi se pare ca am inghesuit prea multe vise si sperante intr-un loc prea neincapator pentru ele … le-am amestecat din greseala cu realitatea si-am obtinut un amalgam din care nu mai pot distinge nimic. Sunt bucuroasa pentru toti cei din jurul meu pentru care pevestile s-au incheiat cu un suras … sunt trista si nelinistita pentru mine, pentru noi … nisipul din clepsidra mi se scurge lent printre degete, inca nu-i vad capatul si prefer sa inchid ochii pentru ca mi-e teama ca am sa vad unde se termina visul.O sa-mi ascund teama si durerea sub pleoape si o sa le tin strans incuiate acolo, incercand sa respir adanc si sa zambesc din nou. Imi place sa lupt, nu am inteles niciodata de ce … de ce ma incapatanez sa arat lumii o fata si un suflet care nu-mi apartin in astfel de momente … Probabil pentru ca nu imi suport propria slabiciune de a plange ca un copil fara sprijin uneori, slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor cuvinte, unor sentimente, unor vise neterminate. Nu-mi place sa fiu doar acea femeie sensibila, demna de compatimire, nu-mi place sa-mi vars durerea, nu-mi place ca oamenii sa poata banui ca acest suflet inca mai plange uneori si de aceea trebuie sa gasesc puterea de a zambi din nou.

vot!

http://fotostars.eu/user.php?id=11246

sfarsit sau inceput?!

In sfarsit singura … doar eu si gandurile mele … In general, urasc singuratatea, dar astazi simteam o dorinta puternica de a fi singura. Nu inteleg de ce imi doresc uneori doar sa-mi aud gandurile, nimic altceva.
Aveam nevoie sa nu aud nimic, sa nu vad nimic, sa nu simt nimic … sa ma gandesc la mine … doar la mine … Momente de egoism probabil, cand nu vrem ca alcineva sa faca parte din gandurile noastre …
Acum sunt singura … fumez … cu fereastra larg deschisa … Privesc in jurul meu … Ma gandesc la povestile nescrise, la amintirile inganate de soaptele intunericului, la cate vise si promisiuni s-au adunat in ani intre cei patru pereti … multe au zburat, ori s-au prefacut in fum … dar visul meu … inca pluteste aievea … il simt … il ating … este deasupra tuturor … traieste …
A supravietuit unui trecut prin lacrimi, teama si dureri nespuse …
Si … am iesit triumfatoare din acest vartej apasator … Ma plimb in nou pe acelasi drum, insa am un echilibru, nu-mi mai este frica de ceea ce imi va aduce ziua de maine … stiu ca pot face fata oriarei incercari … stiu ca nimeni, niciodata nu-mi va putea lua ceea ce am avut … si nimeni, niciodata nu va mai putea sa-mi alunge zambetul …
Ma straduisem atata vreme sa-mi ridic visul undeva sus, si de fiecare data, neincrederea mi-l spulbera … il adunam si-l ridicam la loc … cu mainile crispate si ochii innecati in lacrimi … Acum este acolo sus … si daca si daca va cadea … stiu sigur ca voi gasi puterea de a-mi fauri un altul … un vis adevarat.
Viata mea a prins din nou culoare … am reusit sa gasesc intelesul vietii in amalgamul de trairi … am reusit sa separ visul acela real de celelalte … am reusit sa retin privirea aceea blanda dintre toate privirile reci … am reusit sa separ imbratisarea aceea calda dintre toate atingerile de gheata …
Am reusit sa fiu din nou EU… Aceeasi EU care zambeste unicului meu vis … iar visul meu esti TU!

Meriti sa fi o amintire?

De multe ori ajungem intr-un punct in care spunem stop....nu mai pot ,nu mai vreau ,m-am saturat,de ce numai mie mi se intampla toate?Am ajuns la concluzia ca aproape fiecare om se intreaba asta macar o data .O persoana foarte draga mie mi-a zis o data :"o persoana incercata este o persoana iubita de Dumnezeu "nu-ti dai seama ce era in mintea mea ...........ce fel de iubire e asta sa imi iei tot ce am mai scump pe lume ,sa am parte numai de necazuri ?????????si tot acea persoana mi-a zis :"D-zeu nu-ti da mai mult decat poti duce ".Asta m-a pus pe ganduri .........daca vrei cu adevarat poti trece peste toate necazurile .Nu e usor dar cand ajungi sa treci peste ele si privesti in urma sant sigura ca o sa zici:"a meritat sa lupt cu mine insumi pt a merge mai departe",pt ca cea mai mare batalie se da cu noi,cu sufletul nostru .De multe ori cei care ne iubesc si tin la noi incearca sa ne ajute dar nu pot daca noi nu ii lasam ,trebuie sa ne ajutam singuri lasand-ui pe ceilalti sa ne ajute.Cu cat ne inchidem mai mult in noi cu atat vom deveni mai plini de ura si va fi si mai greu si pt noi si pt ceilalti.Si daca totusi vrem sa renuntam sa ne gandim la cei pe care ii iubim ,la cei care au vrut sa ne ajute dar nu i-am lasat ,cumva se vor simti vinovati ,vor crede ca nu au stiut ei cum sa ne ajute ,vor suferi .........vor curge lacrimi.......va fi multa durere......intr-un final va trece ,durerea nu va mai fi asa de mare,isi vor putea aduce aminte de cel/cea care ai fost candva.......dar oare asta meriti????????Sa fii o amintire.............?

Dragostea nu are nevoie de cuvinte ...se poate spune "te iubesc"si cu o singura privire................iata o cugetare care imi place foarte mult dar pe care nu multi o inteleg ,sau nu vor s-o inteleaga.De multe ori ni se intampla sa gasim o persoana care ne iubeste foarte mult dar sa o pierdem din cauza ca ori ne sperie gandul ca noi am putea fi iubiti de cineva ,ori gandul ca nu ne putem ridica la asteptarile celuilalt...,dar oare o persoana care ne iubeste are anumite asteptari de la noi sau vrea doar sa ne lasam iubiti si sa ii raspundem si noi cu iubire ???Abia dupa ce pierdem sau santem pe cale sa pierdem acea persoana ne dam seama ce greseala facem si incercam sa salvam situatia ,iar daca santem foarte norocosi poate si reusim sa o facem ,si abia atunci incepem sa apreciem acea persoana .Maretia iubirii consta in a fi alaturi cand celalalt sufera...cand ii arati cat de mult conteaza pt tine ,mai mult ca viata proprie nu in trairea propriilor ambitii.

oare?

Ce simt acum?.… nimic nu a fost asa cum credeam. Am avut intr-o clipa nevoie ca cineva sa fie alaturi de mine si s-a dovedit ca nu poate fi asa,..s-a dovedit ca de fapt fiecare este pentru el,.. fiecare om are egoismul lui,...fiecare te paseaza daca are altceva de facut, sau daca nu are chef macar sa stea putin de vorba...ma intreb atunci unde este prietenia, unde este altruismul, unde este bunatatea...In fond, nu exista decat un...la revedere, atunci cand nu poti sau nu vrei sa faci ceva pentru un om......astazi as fi avut nevoie de ajutorul unui prieten… n-am gasit pe cineva care sa-mi fie alaturi, n-am gasit decat o persoana care se pretindea a fi alaturi de mine, dar care de fapt era mult prea departe pentru a intelege ca imi doream macar o vorba buna...era odata langa mine si chiar am avut impresia ca imi era prieten, ca ma poate ajuta sa trec mai departe, sa ajung mai presus decat dezamagirea mea...nu a fost asa, nu s-a intamplat... Pur si simplu a disparut. N-a inteles ca aveam nevoie de cineva alaturi de mine, de cineva care sa ma ridice de unde cazusem...din dezamagirea care ma cuprinsese...oare de ce?..de ce am crezut ca ma pot baza pe cineva, de ce am crezut ca, intr-adevar poate fi cineva langa mine... Iluzii… idealuri…cu totii am cunoscut dezamagirea, cu totii am vazut cum meritele nu ne sunt recunoscute,... ne-a durut, pe mine ma doare si acum, mai ales ca cel in care aveam incredere nu a stiut decat sa spuna „la revedere“...oare as mai putea crede ca mai pot avea un prieten langa mine sau ar trebui sa spun tot timpul... „la revedere“?

... Imi doresc liniste, o liniste atat de adanca incat s-ar putea identifica uneori cu moartea, un spatiu numai al nostru in care sa visam pana innebunim, un sfarsit mai frumos decat toata aceasta viata in care ne-am zbatut pentru a fi iubiti, pentru a cunoaste o clipa de fericire!......Dar tu? Tu...stii???....Regretele sunt tarzii, anii au trecut, singuratatea te inraieste intr-un fel… Incerci sa aduni ce mai poti de pe marginea drumului: umbra unei flori, praful stelelor, stralucirea razelor, feeria noptii, parfumul din iarba cruda… Si, asa, incerci sa mergi mai departe, cu toata povara pe care o duci cu tine, cu povara iubirii pe care nu ai cui s-o oferi, cu toata durerea sentimentelor netraite, cu tot focul care arde in tine si pe care nu-l poti stinge, cu toata pasiunea inchisa intr-o colivie...drumul acesta e lung, atat de lung, mi se pare ca nu se mai termina. Ma tot uit in zare sa vad un sfarsit, dar el serpuieste in continuare, nimic nu se schimba. Am obosit…as vrea sa ma asez intr-o poiana cu iarba verde, sa ma intind printre flori, sa uit ca am trait vreodata!...

Veselie

Azi sunt vesela degeaba ...Dar tot e bine ca sunt vesela...M-am saturat sa nu fiu ...asa ca am decis sa fiu.Ce conteaza ca nimic din ce m-ar face vesele nu se iveste? E mai important sa reusesc sa schimb sistemul de valori si sa zambesc la tot ce ma intrista!

N-am bani, nu-i nimic , daca aveam poate nu mai aveam timp sa scriu, ca eram pe undeva sa-i cheltui ...si ar fi fost trist ,caci pe mine ma bucura sa scriu ....

N-am cate kg mi-as dori sa am (am mai putine) ..dar e ok ...ca daca aveam mai multe, trebuia sa ma abtin de la mancare..

N-am o relatie deosebita cu cei din jurul meu ...ok si asta ...macar asa am ce cladi de acum incolo....

N-am chef cateodata de nimic... si cu toate astea... ma bucur caci...sunt unul dintre putinii oameni care reusesc sa faca nimic ...si asta ma face aproape unica.

N-am chef sa rad...dar rad sa-mi fac in ciuda...imi place sa ma lupt ...iar sa ma lupt cu mine e o adevarata provocare...

Cine sunt eu ..?!

ok ...deci sa reformulez ...care e parerea voastra despre mine ...cum sunt eu ?cine sunt eu pentru voi ?... chestii de genu' ...sunt tare curioasa daca toata lumea ma vede la fel , daca pentru toata lumea sunt la fel ....indiferent daca ma cunosti sau nu bine ....fie si din postari ...lasa-ti impresia ...multumesc ....:)

P.S. Accept orice ...vreau doar purul adevar :)

Fabrica

Mi-e frica sa recunosc ca nu sunt atat de buna cat ma vad altii, mi-e frica sa admit ca nu sunt nici macar atat de buna cat ma vad eu cateodata ..Mi-e frica sa aflu ce vreau de la viata, de teama neputintei de a imi oferi ...mi-e greu sa recunosc ca el e mult mai bun, prea bun pentru mine..mi-e frica sa recunosc ce simt , de teama sa nu par slaba ...m-am obisnuit sa ma prefac ca nu imi pasa, ca nimic nu ma darama, ca sunt sigura pe mine in orice situatie si cel mai trist e ca m-am obisnuit sa ma prefac si in fata mea, nu numai in fata altora...Nu mai stiu cand am fost ultima oara eu, exact asa cum am simtit ...nu mai stiu ce simt si nu am nici cea mai vaga idee de ce ma mint..Mi-e frica sa plang de teama ca nu ma voi mai opri ..Sunt speriata ca un necunoscut imi poate intra in adancul gandurilor mai curios decat am incercat eu sa imi intru ...Zambesc fals in continuare si ma inchid in lumea mea ireala asteptand ca problemele reale sa treaca de la sine...Habar nu am ce fac, ce spun, cine sunt si totusi viata mea merge mai departe fara sa se intrebe daca eu inteleg ceva din ea.Ma trezesc, ma privesc in ochi si dincolo de culoare nu-mi place nimic ...Imi e teama ca nu voi face fata celei care sunt, ca nu va coincide cu cea care as vrea sa fiu si sansele sunt mari sa fie asa caci nici macar cum as vrea sa fiu nu stiu ...Imi sunt mai straina decat toti cei carora le stiu doar numele...nu stiu cine sunt eu, dar le pun altora etichete si de cele mai multe ori acestea sunt corecte...Vreau sa fiu fericita fara sa stiu ce ma face fericita...deci n-am nicio sansa ...Pana si cuvintele astea le scriu cu lacrimi in ochi...dar le inghit, nu le las sa curga de teama sa nu cumva sa imi spuna ceva despre mine in timp ce curg siroaie ...

P.S. Un comment despre cum sunt eu ...ar fi de ajutor...poate ma regasesc intr-unul , poate imi pare cunoscut si imi asum .....poate fac o selectie si ma construiesc....poate stiti voi ceea ce eu nu stiu

Gen ....

Gen ceva nou. Gen extaz. Gen iluzie. Gen refugiu. Gen nostalgie. Gen turcoaz. Gen parfum de levantica. Gen zambet. Gen nemaintalnit pana acum. Gen tu. Gen noi. Gen fluturasi.