NU !

Am ajuns la concluzia ca nu trebuie neaparat sa te-ntepi in spini, ca sa urasti trandafirul. Nu trebuie sa saruti o gura, pentru ca ea sa tanjeasca apoi, dupa nenumarate altele. Nu trebuie sa iti fie dor, pentru a trai durerea. Nu trebuie sa plangi, pentru a uita. Nu trebuie sa vorbesti, pentru a te face auzit. Nu trebuie sa fii imbratisat, pentru a simti patima. Nu trebuie sa fii iubit, ca sa fii fericit, la fel de bine cum nu trebuie sa fii fericit, ca sa traiesti fericirea. Nu trebuie sa fugi, ca sa te lepezi de trairi. Nu trebuie sa castigi o lupta, pentru a fi invingator.

Nu trebuie sa inlocuiesti zaharul cu mierea, pentru a indulci ceaiul.

Ultimul fum ...cu tine !

Când mă uit în urma-mi,
Te văd iar pe tine,
Cu toate că de mult eşti plecat.
Îmi întorc privirea,
Dar rămâi unde te-am lăsat.
Acolo, în acel loc, ştiut doar de mine.
Trăit doar de noi.
Încerc să-mi întorc privirea către prezent
Şi-mi aprind o tigară,
Dar nu fac decât să dau din nou peste chipul tău,
Căci cu tine îmi plăcea să fumez.
Ajută-mă să am ultimul fum tras cu tine.
Ajută-mă să-mi îndrept capul catre soare,
Căci aici plouă,
Iar tu ai uitat să mă aperi de ea.

Asculta linistea ...!

Am realizat că oamenii care într-adevăr te iubesc, îţi apăr în cale după o perioadă îndelungată de timp. După ACEA perioadă în care, deşi se aflau lângă tine, nu aveai ochi să-i vezi. Sau erai prea orbit de ceilalţi din juru-ţi pentru a o face. De ACEIA care nu făceau decât să-ţi polueze aerul cu ale lor respiraţii greoaie. Greoaie şi inutile. Am realizat că cei pe care nu i-ai iubit, îi poţi începe să-i iubeşti într-o clipă, aşa cum pe cei pe care i-ai iubit, îi poţi începe să-i urăşti la fel de profund, la fel de uşor. Într-o clipă. Am realizat că lucrurile pentru care merită să suferi, de fapt, nu sunt decât acele daruri care nu-şi mai au locul în sac. În acel sac pe care îl poţi duce.

Am realizat că fiecare sunet contează.
Am realizat că poţi să înveţi să fii fericit.

Am realizat că oamenii care te pot iubi aşa cum îţi doreşti se număra pe degetele de la o mână prinsă-n uşă. ACEA uşă pe care ai închis-o trecutului şi i-ai deschis-o viitorului.


Dar cui să-i spui?
Căci nimeni nu ascultă liniştea.

Pastele!

A venit Paştele , a trecut Revelionul. Înainte de toate a fost seara învierii. Singurul lucru care mă amuza , aşteptatul "paştelui"(pâine cu vin) până la 4 dimineaţa.Am asistat la slujbă , am mai îngheţat şi pe afară si-am plecat acasa tot "neimpartasita"... Oricum asta e farmecul pentru mine atunci când se apropie sărbătoarea pascală. Nu am multe cuvinte de spus referitoare la această sărbătoare. Mâncare şi băutură cât cuprinde , muzică şi voie bună în zilele paştelui(bine mai sunt unii care nu au decât o zi a paştelui "sorry").

Când am deschis calculatorul aceeaşi surpriză ca la fiecare sărbătoare, de nume , naţională , sau alte genuri . Vreo 20 mailuri cu diferite urări , multe massuri cu aceleaşi urări, mesaje cu zecile pe telefon cu alte urări.Ce simpatic nu ? Pentru mine trimiterea urarilor prin mass e cea mai urâtă şi mai nasoală metodă. Trimite moşule şi tu un sms că nu costă mult (avem cosmote doar) sau nu mai trimite deloc să fiu şi eu liniştita.

Eu una nu trimit urări decât la prietenii care ţin la ei şi care sunt de apreciat.Asta doar din 2 motive:
1 - atâta timp cât ai de toate şi îţi merge bine sunt toţi prieteni lângă ţine(na că fac şi rime).
2 - când ai şi pase proaste (ani mai grei ) nu mai primeşti un mesaj de urare , de susţinere , de abordare.
Massurile nu o să le consider niciodată o urare din partea unui prieten.