Am realizat că oamenii care într-adevăr te iubesc, îţi apăr în cale după o perioadă îndelungată de timp. După ACEA perioadă în care, deşi se aflau lângă tine, nu aveai ochi să-i vezi. Sau erai prea orbit de ceilalţi din juru-ţi pentru a o face. De ACEIA care nu făceau decât să-ţi polueze aerul cu ale lor respiraţii greoaie. Greoaie şi inutile. Am realizat că cei pe care nu i-ai iubit, îi poţi începe să-i iubeşti într-o clipă, aşa cum pe cei pe care i-ai iubit, îi poţi începe să-i urăşti la fel de profund, la fel de uşor. Într-o clipă. Am realizat că lucrurile pentru care merită să suferi, de fapt, nu sunt decât acele daruri care nu-şi mai au locul în sac. În acel sac pe care îl poţi duce.
Am realizat că fiecare sunet contează.
Am realizat că poţi să înveţi să fii fericit.
Am realizat că oamenii care te pot iubi aşa cum îţi doreşti se număra pe degetele de la o mână prinsă-n uşă. ACEA uşă pe care ai închis-o trecutului şi i-ai deschis-o viitorului.
Dar cui să-i spui?
Căci nimeni nu ascultă liniştea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu