The dream it's gone

Se numeşte destin. Nu e o carte scrisă, ci una care se scrie mai repede decât poţi citi, şi rămâi în urmă. E ca la film, când protagoniştii vorbesc prea repede iar subtitrarea curge cu nepăsare. Se zice că pierzi firul. Revenind, şi cu alte cuvinte, nu înţelegi de ce ţi se întamplă ţie.Bineînţeles că nu te aştepţi să fi păpuşa sorţii, şi urăşti să ţi se zică “n-ai ce face” sau mai cosmopolit - “shit happens”. Nu. Urăsc lupta cu morile de vânt, sforile “maestrului Gepetto”, şi apoi, replicile terapeute.Când totul e perfect, ca apoi să se prăbuşească inevitabil, defapt totul părea perfect, iar lucrurile stăteau să se prăbuşească din start. De ce ne păcălim construind din speranţe turnuri Babel către lucruri sublime, dar imposibile? Nu ştiu, dar cred că am aflat de ce se prăbuşesc fără avertisment. Pentru că, în citadela viselor în care ne învârtim din când în când, îţi trebuie “aprobare” ca să clădeşti. Autorizaţie pentru a visa.Mi-au demolat turnul Babel. Era prea aproape de imposibil. Sau n-am dat şpagă.