Pe frunze se-asterne rugina si le darama pe pamantul umezit de-atatea ploi, de-atatea lacrimi reci. Soarele nu mai e fericit, de pe chipul lui si zambetele au disparut, lasand doar niste dinti la vedere, un zambet fals, la fel ca promisiunile oamenilor. E frig, va fi si mai frig, iar eu tremur deja, dar ma voi incalzi, voi mai gasi o bluza calduroasa, chiar de nu ma voi atasa de ea la fel... Voi uita si zilele de toamna petrecute-n doi, de noptile cand alergam prin ploi, de bratele tale caldute care ma adaposteau de vantul rece...
Voi uita, promit! Iar tu fii bun si incalzeste-o pe ea. Iubeste-o pe ea asa cum nu m-ai iubit pe mine, protejeaz-o de tristetea ce se asterne in natura si-n sufletele oamenilor odata cu venirea toamnei, pe mine n-ai putut sa ma aperi.
E toamna iar, e frig si doare, doare sa fii singura-n bataia vantului, rugandu-te sa inceapa ploaia, caci ea iti mascheaza lacrimile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu