Cineva spunea „ca prin scris si vorbit se vindeca sufletul“...se pare ca la mine nu are efect... sunt din ce in ce mai trista... se pare ca ma reprezinta... cu toate ca sunt o fire vesela... chiar foarte vesela...
Si ploaia... o auzi... Ii auzi cantecul?... Vorbeste-mi... Canta-mi... Imbata-ma cu iubirea ta... nu ma arunca in colturile tristetii... sa ma taie cu taisurile ei... si nu ma lasa in tacere...Si vine ea TRISTETEA... vreau sa te vad... vreau sa-ti vad zambetul... vreau... vreau... si totusi... nu mai stiu ce vreau... Si vreau sa vina SOARELE... sa ma-ncalzeasca prin dragostea lui si sa te alunge... pe tine... TRISTETE...
De ce-mi toci sufletul... de ce ma lasi visand... esti ca un ecou in sufletul meu... si te repeti tot mai des... de ce... de ce... de ce... lasa-ma... vreau sa fug de tine... si totusi ceva ma atrage ca un magnet...Lasa SOARELE sa vina sa ma incalzeasca cu dragostea lui... sa-mi umple viata cu lumina lui... sa ma orbeasca cu razele lui...
Vreau sa-ti spun ADIO... ADIO... ADIO TRISTETE... te las in urma mea... nu te vreau... nu te-am cautat... tu mai gasit si eu nu te vreau... nu... nu...Vreau sa ma lasi in pace... sa nu mai am acea privire tulburata de tine... sa nu mai oftez... sa ma lasi sa fiu fericita...
E chiar atat de greu... Se pare ca tristetea si fericirea sunt surori... si merg mana in mana... nu putem trai fericiti daca nu exista si putina tristete... cred...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu